Pe creasta Fagarasilor in 2008
Am hotarat ca anul acesta sa-i arat si sotiei mele creasta Fagarasilor,numita de mine acoperisul Romaniei. Nu pentru ca sa ma dau mare, ci pentru ca pe mine m-a impresionat si cred ca nu voi face ceva comparabil prea curand. In 2007 a fost o tura de neuitat, obositoare, dar foarte frumoasa in acelasi timp. Planul era acelasi ca si cu un an inainte: 4 zile pe creasta, cu punct de plecare Sebesu de Jos si sosire la Victoria, innoptand la refugii sau la cort, dupa caz. 
Am ajuns in Sebesu de Jos la miezul zilei si aventura incepe. 4km de parcurs pana in Sebesu de Sus, pe asfalt. Dar, aveam in fata maretia Fagarasilor, un perete inalt, vf.Suru, cu creasta inconjurata de nori.
Gasim traseul cu marcaj triunghi rosu,dupa un podet, pe care aveam sa-l urmam pana in Saua Surului. 
Traseul e prin padure, pe Coama Moasei, timp de aproximativ 4-5 ore, o urcare destul de grea, obositoare....
...obositoare...
...pana la fostul refugiu Suru(1450m), din care a mai ramas in ziua de azi doar un adapost. Planuisem sa dormim in podul acestuia, dar era deja ocupat de un neamt.
Am intins cortul asadar, si am pus primusul la treaba. Suru era tot in ceata, si era plin de musculite care nu se stie de unde venisera. Dupa vreo ora, au inceput sa ajunga alte grupuri, printre care si o pereche de polonezi, incantati de muntii romanesti, cu care ne-am intins un pic la povesti. Dupa cina, ne-am tras in cort, cu planuri serioase pe a doua zi, trezire la ora 6, urcare serioasa si asa mai departe. Ne astepta o zi grea, lunga, pana la lacul Caltun.
Dis de dimineata, dupa dejun si strangerea in graba a echipamentului, ultimele verificari ca sa nu lasam ceva in urma, nici macar gunoi, 
...am inceput urcarea pe panta mare, iesind din padure destul de repede
...apoi urmand cararea in zig-zag pana aproape de saua Suru. Acolo, se trezeau tineri si se pregateau sa ia in piept muntele. Dam 'neata buna si mergem mai departe,
...pe dupa Suru. Dupa saua, ne astepta o urcare mai sanatoasa, peste vf. Budislavu(2343m), primul varf de urcat efectiv in aceasta tura. Pe varf, un mic popas ca sa ne reglam respiratia si sa mai dam jos din haine.
Trecem de varf si inainte sa ajungem la Lacul Avrig intr--un mic platou alpin dam peste vietuitoare necuvantatoare. Se odihneau si rumegau linistite. Trecem admirand mai departe.
Resimteam oboseala de la munca si faptul ca nu am avut o zi intreaga pentru pregatiri. Se vedea in zare vf. Garbova, vf. Scara si mai incolo Negoiu. Avem vreme pana diseara, ca inainte mult mai este si de mers si de admirat. Aerul e foarte curat, desi e dimineata, nu e rece. Lacul e curat si ne imbie sa coboram spre el.Nu intarziem mult si pornim pe un povarnis in jos.
Dinspre podisul Transilvaniei incepeau sa urce norii. Pe malul lacului Avrig am luat o mica gustare cu batoane energizante, urmand sa urcam spre si pe dupa Garbova. I-am auzit pe ciobani strigand: neguraa, maa!! O pornim si noi, da de lasam ceata in urma. Faceam popasuri relativ dese, desi scurte, pentru a ne pastra puterile si energia pana la finele zilei. Si binenteles pentru poze si pentru ca nu ne alerga nimeni din spate.
Peisajul este magnific, erau deja cu mult mai putini oameni pe traseu, linistea si calmul muntilor ne cuprinsese in intregime.Reluam cu curaj spre Scara, primul varf cu adevarat obositor, era de faspt mai mult o continuare a urcarii de la Avrig. Sus, am reusit sa mai prindem crampeie din zare si cer, printre valatucii de ceatza.De la Avrig, dupa ce negura a cuprins muntele si ne-a invaluit si pe noi, nu prea am vazut mult pana seara la refugiul Caltun. Eram dezamagit, era pacat de toata frumusetea acestor locuri. Am urcat dupa popas spre Garbova cu avant in sus pe abrupt. Locuri magnifice, partial si lanturi in locurile astea.
Am coborit spre Saua Scara, unde lasam refugiul salvamont in dreapta, la fel si rascrucea cu traseul de la cabana Barcaciu si intram repede prin Saua Serbotei, tot prin negura. Lucru bun si negura asta, parca nu-ti mai trebuie asa de multa apa. Asa se face ca nu am baut prea multa in tura aceasta. La Serbota am poposit iarasi putin, sa luam amiaza, batoane energizante, proteice, glucoza, apa, fructe uscate. Nici nu am fi putut altceva mai consistent.
Urma sa trecem prin Custura Saratii pe ceata, destul de palpitant si placut, dar era pacat ca nu aveam peisajul deschis in fata. Dupa mine e printre cele mai frumoase treceri din Fagaras, destul de periculoasa chiar si pentru experimentati. Bocancii sunt obligatorii, la fel si un rucsac stabil care sa nu se balangane in toate partile. Dar, merita.
Dupa trecere, Muntele ne face o mica surpriza, o deschidere spre Vf. Negoiu, splendoarea Carpatilor. Inspiram adanc, cu putere, admiram, si mergem mai departe. Acum ne-am vazut aproape obiectivul acestei zile. Altfel inaintam, cu mai mult curaj, cu mai multa daruire si forta.
Trecem de rascrucea spre cabana Negoiu si strunga Ciobanului, ne tinem tot pe creasta.
Iata-l, varful, unul din obiectivele principale. Inainte inca este, ca-n poveste. Chiar inainte de a ajunge pe varf, se urca mai abrupt in catarare poate ca sa simti ultimi metri, ca o lupta cu propriile limite.
Negoiu, the rest is history.
Prin Strunga Dracului e o senzatie nemaipomenita. Intr-adevar te simti la munte, numai piatra in jur, lanturi pentru sprijin pana jos. Binenteles cu ceata si musculite. Au fost enervante, au umplut marginea lacului Caltun. Si ma intreb ce cauta aici, atat de sus. Ce regret e ca inca nu am ajuns prin Strunga Doamnei, ca sa vad traseul si pe acolo.
Destinatia finala,Lacul Caltun, dupa a doua zi de creasta in Fagaras. Desi pare aproape, am mai facut vreo 30-40 min pana jos. De-abia vedeam o parte din Varful Lespezi in partea dreapta, iar Laitel in fata, nu se zarea deloc.
E bine cand ajungi obosit la refugiu, cand incepi sa dai cu un pic de apa pe fata, si cand incepi sa pregatesti cina. Oboseala e fara margini, depaseste ,cel putin pentru mine, limitele. Dar, satisfactia e cu atat mai mare. E pacat ca sunt si gunoaie lasate la Caltun, o gramada mare de peturi si nu numai. Luati cu voi intotdeauna tot, macar atat putem face. Nu lasati nimic inapoi, decat urmele pasilor vostri. Incheiem ziua cu acest gust amar si dormim bustean. A batut vantul in acea noapte, dar nu m-am trezit, nu stiu dac-a fost furtuna au ba.
Dimineata se anunta o zi senina, o meritam din plin. Mancam, ne spalam putin si pornim mai departe spre Laitel.
Ajungem si la Balea diminneata devreme si traversam creasta pe deasupra. Jos, se vede multa forfota si se aude galagie...oare asa sa fie la munte? Ne lasam in voia gandurilor si ne pazim de vant care bate destul de puternic din sud-est.
Lacul Capra in toata splendoarea. Ne bucuram sa-l vedem. Suntem in program cu timpul. muschii s-au incalzit deja si parca nu se mai simte asa de tare febra musculara, urmarile zilei de ieri. Admiram si Vf. Vanatoarea lui Buteanu, un alt urias din Fagaras, pe care insa il vom ocoli de data asta.
Traseul se deschide in fata spre Arpas si Podragu. Aici vom vedea Fereastra Zmeilor...oare de ce i-o fi zicand asa?
Fereastra Zmeilor, nici un zmeu la fereastra, nici unul acasa...i-am fi dat ziua buna. Aici, e o portiune cu lanturi, mai spectaculoasa si periculoasa. Urmeaza Arpasul, monumentul Nerlinger, podu Giurgiu, si iesirea spre Vistea si Moldoveanu.
Acoperisul Romaniei, Vf. Moldoveanu secondat de Vf. Vistea ca sa fim siguri ca nu pica peste noi... :))
Se pare ca se poate si in grupuri mari pe-aci si nu neaparat de buna voie. De admirat.
Noi, sau ce se vede, pe Moldoveanu. Multumim mult tinerilor care ne-au fotografiat. Coboram, cu grija apoi intindem cortul, mancam si la somn. Aventura noastra se apropie de sfarsit. Aflam tot de la ei ca in aceasta noapte se vad Pleiadele si inca foarte bine de aici. Desi una din pasiunile mele e astronomia, ma tem ca nu voi rezista sa stau treaz.
La prima ora a diminetii, adica 6:00 vedem oameni pe Moldoveanu, nu ne vine sa credem. Probabil au dormit pe varf, sau cel putin au urmarit ploaia de meteori.
Valea Vistea Mare, eu zic o vale salbatica si nepatrunsa, uneori ma infiora, ma asteptam sa dau nas-in-nas cu mos Martin la orice pas.
-----va urma----
|
One comment